Cum ne alegem partenerul de viaţă? (Partea întâi)

Voi vorbi despre acest subiect din prisma unor mecanisme psihologice care sunt specifice procesului de decizie şi alegere. Aceste procese sunt valabile oricărei situaţii, însă acum mă voi referi la specificul mecanismelor participante la alegerea partenerului de viaţă.
În primul rând fiecare persoană are un standard, un fel de matriţă, o imagine ideală despre cum trebuie să fie jumătatea cu care urmează să-şi petreacă viaţa (evident, nimeni nu îşi propune să se căsătorească cu cineva şi să divorţeze peste 2 ani, de exemplu! Dacă aceasta se întâmplă, este altceva). Această imagine este construită pe baza informaţiilor care sunt primite de-a lungul vieţii încă de la naştere, şi mai mult decât atât, din perioada prenatală, ştiut fiind faptul că noi conţinem întreaga informaţie acumulată de generaţiile anterioare. Primul om de sex opus pe care îl cunoaştem este, de obicei, mama pentru băieţi şi tatăl pentru fetiţe. Aceasta este prima imagine a sexului opus care devine atât de dominantă, în acelaşi timp nu ne dăm seama de ea, încât o avem toată viaţa, şi fără să ştim, ne alegem parteneri care să semene cu tatăl sau mama. Deasemenea, tot legat de părintele de sex opus este şi situaţia în care, fiind profund dezamăgit de felul de a fi a părintelui, alegem exact inversul acestuia. De exemplu, dacă tatăl este alcoolic, fetiţa, viitoare femeie, decide că soţul ei nu trebuie să consume deloc alcool. Sau dacă băieţelul percepe că mama este adulteră, cochetează cu alţi bărbaţi decât soţul, acesta hotărăşte că femeile sunt nişte „neserioase” iar viitoarea lui soţie va fi o fată foarte cuminte care va sta acasă şi va trebui să-l aştepte. Nu voi intra acum în detalii referitor la efectele acestor alegeri şi la nefericirea cu care se soldează, acesta probabil va fi subiectul altui titlu. Cert este faptul că felul de a fi al părinţilor influenţează puternic alegerile ulteriore ale copiilor. Dacă tatăl nu exprimă afecţiune şi dragoste faţă de fetiţa lui, aceasta va trăi cu sentimentul că nu este iubită sau nu este atrăgătoare (şi evident că acest lucru nu are legătură cu realitatea) şi se va poziţiona faţă de bărbaţi ca inferioară, va fi timidă, iar bărbaţii o vor trata ca atare, în virtutea atitudinii pe care o afişează. Dacă mama nu dezvoltă în fiul ei independenţa şi încrederea în sine, acesta nu va avea curaj, se va lăsa dominat de femeie, nu va reuşi să ia decizii, iar acestea vor fi luate de alţii.
Alt factor este personalitatea fiecărui individ, specificul felului de a fi, astfel alegerea partenerului va fi condiţionată de nevoile pe care le are fiecare. Dacă sunt o persoană timidă, voi fi atras de o persoană care excelează în comunicare, care este veselă, care intră uşor în conversaţii. Dacă sunt o persoană colerică, voi tinde să aleg persoane care sunt introverte, stabile, interiorizate.
Putem să ne referim aici şi la factorii care ţin de categoria socială, factori culturali, religioşi, dar mai ales de tendinţele sociale, prejudecăţile care sunt vehiculate, gen: soţia mea trebuie să fie virgină, soţul meu trebuie să aibă bani, socrii trebuie să aibă o poziţie socială demnă de admiraţie, ea trebuie să fie cea mai frumoasă, el să aibă maşină şi alte diverse utopii.
Factorul fundamental în alegerea unui partener este însăşi dorinţa şi scopul de a face această alegere. E foarte important să ştii clar că vrei, că ai nevoie să fii cu cineva, că tu chiar eşti angajat în această căutare şi declari acest lucru (pentru tine). În această perioadă testezi diverse relaţii, aplici matriţa „partenerul potrivit” pe fiecare peroană care intră în viaţa ta, observi dacă este OK pentru tine. Este nevoie de multă maturitate şi responsabilitate, având în vedere că celălalt poate fi marcat de o experienţă nu tocmai fericită, deaceea nu avem voie să ne jucăm cu oamenii, şi asta nu din motive morale, ci datorită misteriosului principiu: ceea ce fac astăzi ciuva, mîine îmi va face altcineva. Greşelile se plătesc!