În doi vom scrie viaţa într-o filă…

Epopeea vieţii în doi se întâmplă de-a lungul multor ani şi a face o incursiune in mecanismul lui “cum se întâmplă” aceasta face subiectul a infinitelor gânduri omeneşti. După ce ai ales partenerul alături de care te vezi mergând toată viaţa, după ce ai trecut peste barierele de comunicare şi te-ai confruntat cu ceea ce numesc eu “procesul intercunoaşterii”, după ce te-ai definit cine eşti şi cine este celălalt, el sau ea, mergi mai departe. Unii se plictisesc, alţii nu observă că se plicitsesc decât numai după ce afla vestea şocantă că el/ea are amant/ă, mulţi se despart, alţii îşi cresc conştiincios copiii, copiii copiilor, unii trăiesc pentru ei înşişi, alţii pentru alţii şi mai sunt şi câte unii care nici nu-şi dau seama ce-a fost familia sau pentru ce au trăit de fapt.
Şi dincolo de toate, oricum ar fi, a cunoaşte o persoana, zice Dostoievski, trebuie să mănânci un sac de sare cu ea. Tocmai despre asta mi se pare interesant să vorbesc. Cum să trăieşti alături de o persoană într-un mod armonios, echilibrat, fiind satisfăcut tu însuţi şi să contribui, în acelaşi timp, la fericirea partenerului tău. Noi nu suntem perfecţi, avem diverse momente în viaţa noastră în care şi nouă ne este greu să ne suportăm, nu mai zic de alţii, sunt perioade în care dorim să fim singuri, perioade în care avem nevoie de suportul şi dragostea partenerului de viaţă. De exemplu, bărbaţii şi femeile au moduri diferite, chiar opuse de a se exprima atunci când se confruntă cu probleme sau situaţii stresante. Bărbaţii care trec prin perioade de insucces se închid în ei, nu comunică şi chiar sunt agasaţi de cei care insistă cu “Ce problemă ai de fapt”, ei se interiorizează şi caută soluţii, de obicei nu au nevoie de sprijinul nimănui şi chiar sunt deranjaţi de cei care vin să-l ofere forţat. Femeile, în schimb, dacă au probleme, vorbesc fără încetare despre aceste probleme, au nevoie de un umăr pe care să plângă, impărtăşesc cu prietenele povestind cu lux de amănunte despre ceea ce li se întâmplă. În relaţia bărbat–femeie-cuplu, cand aceştia doi au stress, bărbatul se închide, femeia caută sprijinul lui şi le este foarte greu să se întâlnească la un nivel de comunicare optim. Şi pentru ambii este importantă înţelegerea partenerului pentru a nu mări distanţa şi mai mult dintre ei. Iar după fiecare furtună iese soarele şi după soare iar furtună, şi după furtună iar soare, acum înţelegeţi??? Viaţa fără probleme este lipsită de dinamism, dacă nu cunoşti răul, nu poţi diferenţia binele, dacă nu vezi negrul, cum îţi poţi da seama ce este albul, dacă soarele nu apune, cum va putea să răsară??? Prezenţa acestor distincţii şi nivelul acesta de înţelegere, contribuie la armonia relaţiilor de cuplu. Când femeia descoperă şi distinge că bărbatul ei trece prin nelinişti şi nu îi permite să intre în sufletul lui, ea are nevoie de abilitatea de a-i lăsa spaţiu şi de a fi lumina pentru a cărei strălucire se luptă partenerul tău. Când bărbatul vede că iubita lui soţie are nevoie pur şi simplu să vorbească cu cineva despre ceea ce tocmai i s-a întâmplat, dă dovadă de arta relaţiilor umane când îi acordă din timpul său preţios pentru a o asculta şi sprijini.
Dacă la începutul epopeei vieţii în doi, unul trăieşte prin şi pentru celălalt, partenerii sunt arhisuficienţi unul pentru altul si se simt extraordinar împreună, nu contează unde sunt, cum sunt, ceea ce e important este că sunt împreună; la un moment dat fiecare începe să trăiască viaţa alături de celălalt, pe lângă celălalt, acest tip de comuniune deviind in ceea ce mulţi numesc singurătate în doi. Şi vă asigur că această singurătate în doi nu este deloc interesantă, nu este deloc creativă, nu este deloc împlinitoare, nu ne îmbogăţeşte decât cu gol, tristeţe, decepţie. Tocmai de aceea, pentru a preveni şi evita fenomenul, este necesar să ne formăm abilităţile de comunicare, trebuie să ne lărgim orizontul pentru a nu fi ignoranţi, trebuie să învăţăm să acceptăm, să oferim aprobare, admiraţie şi, mai mult decât atât, să IUBIM. Pur şi simplu...