De la iubit la soţ, de la iubită la soţie

După procesul lungilor sau scurtelor căutări a jumătăţii tale, după perioada de tatonare, intercunoaştere, testare, reeducare şi adaptare la solicitările şi stilul de viaţă a persoanei alese, evident se trece la pasul următor şi anume, acela de a legaliza relaţia şi de a declara lumii întregi că viaţa ta este acum nu numai a ta, ci şi a lui sau a ei. Şi mai ales, acum nu mai eşti responsabil doar de tine, începi să porţi responsabilitate şi pentru fericirea celuilalt. Voi vorbi despre metamorfozele atitudinale ale partenerilor înainte şi după căsătorie.
Atunci când erai în relaţie cu el/ea, fenomenul cuceririi, recuceririi şi al seducţiei era foarte prezent, nu aveai certitudinea că celalalt vrea să fie cu tine o viaţă, erai mereu atent la ceea ce faci, la ceea ce spui, la atitudinile tale, erai incontinuu preocupat de imaginea ta în faţa partenerului, cum să arăţi mai bine, cum să fii atractiv, cum să-ţi protejezi reputaţia, cum să placi prietenilor sau rudelor celuilalt. Relaţia se fundamenta pe fenomenul îndrăgostirii şi partenerul era tot ce îţi doreşti, Alfa şi Omega, în acelaşi timp nu aveai o siguranţă că el este Alesul sau Aleasa. În relaţie experimentăm, încercăm, greşim, inovăm... toate acestea contribuie la autodescoperirea noastră şi la răspunsul asiduu căutat: „Ce vreau de fapt de la celălalt?”. Astfel relaţiile se ţes sau se uzează, făcînd spaţiu pentru altele. Iar după mai multe sau mai puţine experienţe, parcă începi să ai nevoie de stabilitate, de linişte, de o completare. Dacă o vrei cu adevărat, ţi se întîmplă.
În momentul în care ai declarat solemn în faţa altarului: „DA”, ceva ţi se întâmplă. Nici nu prea ştii ce, dar ţi se deschid nişte porţi şi intri într-un spaţiu nou. Pentru unii foarte confortabil, pentru alţii un spaţiu străin. Şi dacă persoana pe care ieri o prezentai ca logodnica mea sau logodnicul meu, prietena mea sau prietenul meu, de astăzi o numeşti soţia mea sau soţul meu. Această schimbare îi constrânge pe unii şi îi eliberează pe alţii. Cert este că începi să-ţi asumi noi riscuri şi responsabilităţi, dar şi noi împliniri şi satisfacţii. Care ar fi acestea? Fiecare le are pe ale lui. Important este că nu mai eşti singur.
Şi vă întrebaţi: totuşi care este diferenţa? Poate face aşa o schimbare de atitudine şi angajament un act (certificatul de căsătorie)? Nu, nu actul face diferenţa, ci DECLARAŢIA. Ai declarat pentru tine, pentru partener şi în faţa lumii întregi că nu mai faci ce vor „muşchii tăi” (nu că nu ai putea), ci faci ceva cu încă cineva şi că îi respecţi opiniile, dorinţele, opţiunile. Însuşi cuvântul soţ vine de la ceva par, nu mai eşti unul, sunteţi doi, şi unde-s doi puterea creşte, unde-s doi, nu mai e monolog, e dialog, este schimb, compromis, concesie, combinaţie, completare, continuitate. Eşti prins în responsabilităţi şi obligaţii, împarţi ce ai cu cel cu care eşti căsătorit, indiferent că îţi convine sau nu, eu cred totuşi că îţi convine, nu?
Cum priveşti partenerul după ce te-ai căsătorit, pare mai atrăgător, mai inteligent, mai drăguţ, mai interesant, mai responsabil, mai dulce, mai... ? Tu ştii răspunsul. Încearcă să-ţi pui următoarea întrebare: alegi ce îţi place sau îţi place ce ai ales?